Asezare Geografica

Asezare Geografica

Străbătând valea Sucevei de la cel mai important centru economic, social şi cultural al judeţului care este municipiul Suceava, spre locul de veşnică odihnă a marelui Ştefan cel Mare, Putna, pătrundem după 28 km într-o aşezare ce se remarcă prin frumuseţea caselor construite, prin florile multicolore ce insoţesc DN 2H pe tot parcursul acestuia prin oraş, prin hărnicia locuitorilor acestor meleaguri binecuvântate de Dumnezeu, locuitori care cu greu îşi găsesc timp pentru odihnă.

Fiecare pas pe drumul străbătut, naşte rezonanţe istorice pentru locuitori, ei amintindu-şi că pe aici a păşit şi cel care a dat Moldovei strălucire şi pe care ei îl numesc, cu veneraţie ,,cel sfânt". Este vorba aici de marele domnitor Ştefan cel Mare. Poate că şi amintirea acelor vremuri glorioase şi demult apuse, îi face pe oamenii de azi să se dăruiască prin tot ceea ce fac localităţii lor.
Oraşul Milişăuţi este aşezat în sudul depresiunii Rădăuţi, în estul judeţului Suceava, la o depărtare spre nord de 28 km de municipiul Suceava şi 8 km spre sud-est de municipiul Rădăuţi.
Localitatea se află la întretăierea a două vechi drumuri comerciale, azi două importante artere de circulaţie care leagă municipiul Suceava de meleagurile minunatelor mănăstiri bucovinene - Putna şi Suceviţa şi un altul ce leagă Rădăuţiul de ţinuturi cu un bogat trecut istoric - Arbore, Solca şi Voroneţ.
Teritoriul administrativ al comunei este bine delimitat de comunele învecinate de către râul Suceviţa - spre nord, râul Suceava şi Dealul Varniţei înspre nord-est, Dealul Horaiţ la est, râul Solca la sud, Dealul Burlei la vest.
Din punct de vedere administrativ, actualul oraş Milişăuţi, cuprinde oraşul Milişăuţi (Milişăuţi şi fostul sat Bădeuţi), iar ca sate arondate oraşului, satele Lunca şi Gara.
Profil economic şi social-cultural
Funcţiunile economice principale ale orasului sunt: agricultura, creşterea animalelor, prelucrarea produselor agricole, prelucrarea cărnii, prelucrarea lemnului, exploatarea balastrului şi nisipului din bazinul râului Suceava, producţia de materiale de construcţie, turismul de tranzit, mica meşteşugărie, servicii de transport rutiere.
În Milişăuţi există un număr de 3 şcoli, 2 grădiniţe, 1 bibliotecă publică, 1 dispensar, 2 cabinete stomatologice, 2 farmacii, 1 dispensar veterinar, 1 farmacie veterinară, 6 biserici, 2 săli de spectacole, 1 stadion, 1 oficiu poştal.
Orasul este racordat la reţeaua de telefonie având o centrală telefonică automată. În comună mai funcţionează şi o reţea de televiziune prin cablu.
Perspective de dezvoltare
Utilităţi publice: În Milişăuţi se efectuează în prezent lucrări de racordare a gospodăriilor populaţiei la reţeaua de gaz metan; de asemenea se intenţionează realizarea unei reţele de alimentare cu apă şi de canalizare - investiţie aflată în stadiul de proiect de execuţie.
Infrastructura oraşului Milişăuţi a cunoscut o modernizare continuă, numai în ultimii doi ani fiind asfaltate circa 1500 m strazi principale, balastrat circa 25 km drum comunal, reparaţii de poduri şi podeţe, valoarea fondurilor afectate de la bugetul local fiind de circa 1,5 miliarde lei. De asemenea se află în construcţie un pod peste râul Suceviţa, investiţie evaluată la circa 4 miliarde lei.
In vederea dezvoltării sectorului de producţie pe teritoriul oraşului Milişăuţi,
Primăria îşi propune să atragă noi investitori pentru a obţine noi locuri de muncă pentru locuitori.
judetul